Teoria economică a antreprenoriatului

Teoria economică a antreprenoriatului afirmă ferm că economia și activitatea antreprenorială sunt împletite, antreprenorii având nevoie de condiții prospere pentru a putea prospera. Cu alte cuvinte, dacă o economie merge bine, atunci pot urma rezultate pozitive în ceea ce privește creșterea afacerilor; dimpotrivă, o economie cu performanțe slabe echivalează cu oportunități limitate pentru afaceri.

Factorii economici joacă un rol important în dezvoltarea activităților antreprenoriale. Teoriile economice precum motivația realizării, teoria inovației și dezvoltarea antreprenoriatului sunt toate legate de condițiile economice care pot afecta modul în care se comportă antreprenorii. Influențele economice se combină cu contextele sociale și culturale pentru a modela cât de de succes poate avea un antreprenor.

Acest concept afirmă că antreprenorii sunt motivați de stimulente economice, cum ar fi cunoștințele tehnologice ale pieței și resursele asociate. În plus, acești factori motivaționali pot include accesul la infrastructură, opțiunile de politică industrială, politicile fiscale și tendințele de relocare, toate ținând cont de posibilele oportunități de investiții sau deschideri de marketing.

Ce este teoria economică a antreprenoriatului?

Teoria economică a antreprenoriatului este o teorie care explorează relația dintre condițiile economice și activitatea antreprenorială. Se afirmă că atunci când o economie merge bine, există mai multe oportunități pentru afaceri de a reuși, în timp ce o economie cu performanțe slabe limitează oportunitățile pentru afaceri.

Susținătorii acestei teorii evidențiază stimulentele economice ca fiind factorul major de motivare pentru ca indivizii să devină antreprenori, crezând că aceste recompense îi determină să execute toate activitățile. Motivul profitului stă la baza acestui argument, demonstrând rolul său crucial în transformarea unui individ într-un antreprenor de succes.

În viziunea lui JR Harris și GF Papanek-

Unitatea interioară a unui om este asociată cu câștigurile economice, care îl conduc la activități economice. Prin urmare, ei consideră câștigurile economice ca o condiție prealabilă pentru furnizarea de antreprenori.

În cuvintele lui Kirzner-

Un antreprenor tipic este arbitrii, persoana care descoperă oportunități, persoana care descoperă oportunități la prețuri mici și le vinde la prețuri mari din cauza cererii intertemporale și interparțiale.

Această teorie se concentrează în primul rând pe câștigurile și recompensele economice care creează o clasă antreprenorială în cadrul societății.

Teorii economice ale antreprenoriatului

Creșterea economică și antreprenoriatul au fost legate de prezența unor condiții economice favorabile. Antreprenorii joacă un rol fundamental în stimularea dezvoltării economice, care este definită ca o creștere a venitului național real în timp.

Activitățile antreprenoriale sunt conduse în primul rând de stimulente economice – politica fiscală, politică industrială, finanțare, surse de materii prime, accesibilități de infrastructură, perspective de investiții și șanse de marketing de a obține o perspectivă asupra tendințelor pieței împreună cu progresele tehnologice. Toți acești factori de motivare contribuie la promovarea unui mediu propice antreprenorilor. Să aruncăm o privire la diferite teorii care fac parte din teoria economică a antreprenoriatului-

1. Teoria comportamentului funcțional

Teoriile antreprenoriale ale lui Mark Christopher Casson oferă o viziune integrată asupra modului în care funcționează și funcționează firma de afaceri.

Cercetările sale se adâncesc în comportamentul funcțional al antreprenorilor și identifică calitățile necesare succesului lor. Analizând munca lui, se poate obține o mai bună înțelegere a ceea ce este nevoie pentru a avea succes în acest domeniu.

Prin accesarea unei abordări instituționale a antreprenoriatului, problemele strategice ale organizațiilor pot fi descifrate și consolidate mai eficient. Un șoc de mediu generează patru dimensiuni distincte care determină diverse tipuri de activități antreprenoriale, formând astfel afaceri cu dimensiuni și structuri distincte.

Antreprenorii construiesc companii care identifică și țin evidența surselor de volatilitate, împărtășind aceste date cu factorii de decizie cheie din compania lor.

Aceste afaceri sunt situate în locuri prin care circulă o mulțime de informații, cum ar fi nodurile dintr-o rețea informațională.

Pentru a se adapta la o lume imprevizibilă plină de instabilitate și acces variat la cunoaștere, teoria economică clasică este modificată luând în considerare modul în care diferiți oameni își pot interpreta diferit industria, deoarece au niveluri diferite de înțelegere.

2. Teoria stimulentelor economice

Teoria lui GFPapanek și JR Harris proclamă că stimulentele financiare sunt principalii factori care impulsionează proiectele antreprenoriale - prezentând elemente precum:

Stimulente economice: stimulentele economice oferă un avantaj celor care își asumă riscuri și inovează. Stimulentele economice pot fi monetare sau nemonetare, cum ar fi dreptul de a câștiga beneficii creative, recunoașterea eforturilor sau chiar scutiri de taxe.

O legătură între câștigurile economice și impulsul interior: stimulentele economice sunt adesea legate de dorințele și motivațiile personale. Câștigurile economice pot fi folosite ca mijloc de realizare, generând mândrie, stima de sine și recunoaștere în rândul colegilor.

Câștig economic: câștigul economic oferă motivația de a depăși provocările prezente în afacerea antreprenorială prin crearea unui mediu în care oamenilor li se oferă resursele potrivite pentru a excela în industriile respective. Câștigul economic dintr-o întreprindere antreprenorială creează, de asemenea, un sentiment de securitate economică și o cale de dezvoltare ulterioară.

3. Teoria ajustării prețului

M. Kirzner presupune că responsabilitatea principală a antreprenorilor este să ajusteze prețurile de pe piețe în consecință.

Atât pentru cumpărător, cât și pentru vânzător, prețurile mai mari sau mai mici prezintă oportunități de profit. Mai mult, orice diferență de preț pe diferite piețe poate fi valorificată prin arbitraj care oferă un rezultat profitabil.

Ajustarea prețurilor mărfurilor în funcție de cerere și ofertă îi ajută pe antreprenori să obțină profit. Ca atare, antreprenorul trebuie să fie constant conștient de fluctuațiile condițiilor pieței și să folosească aceste cunoștințe pentru a ajusta prețurile, atunci când este necesar.

Teoria ajustării prețului sugerează, de asemenea, că antreprenorii ar trebui să fie activi pe piață și să fie atenți la orice discrepanțe care ar putea duce la un profit.

4. Teoria X-Eficienței

Teoria de umplere a golurilor a lui Harvey Leibenstein, sau teoria eficienței X, așa cum este cunoscută în mod obișnuit, a devenit un concept foarte apreciat.

Leibenstein propune ca activitățile antreprenoriale să fie determinate de eficiența X, ceea ce indică cât de ineficiente sunt utilizate resursele din cadrul companiei.

Aceasta include sarcinile comune ale unui antreprenor, cum ar fi pornirea de noi afaceri, jonglarea cu mai multe roluri și responsabilități, acoperirea lacunelor în resurse sau cunoștințe, completarea inputurilor pentru succesul unui proiect și asigurarea că productivitatea este la vârf.

Teoria X-eficienței afirmă că antreprenorul trebuie să fie foarte conștient de eficiența X a organizației sale și să ia măsuri pentru a o crește sau menține. Teoria subliniază, de asemenea, modul în care antreprenorii ar trebui să profite de resursele externe și să se asigure că afacerea lor își utilizează resursele în mod eficient. Acest lucru are ca rezultat o productivitate îmbunătățită, profituri crescute și o afacere mai de succes.

5. Teoria inovării

Joseph Schumpeter este creierul din spatele acestei teorii revoluționare care susține că antreprenorii sunt esențiali în stimularea creșterii economice.

Munca sa inovatoare în domeniul antreprenoriatului a fost o sursă de inspirație pentru nenumărați economiști și profesioniști în afaceri deopotrivă. Acest concept extraordinar a dat naștere unui domeniu de cercetare complet nou, axat pe modul în care antreprenorii pot fi influențați pentru a stimula dezvoltarea economică.

Definiția lui Schumpeter a antreprenoriatului este că implică arta creativă de a transforma și combina elemente în moduri noi.

Un antreprenor, susține el, trebuie să posede creativitate, abilități de inovare și previziune pentru a identifica oportunitățile de afaceri pentru dezvoltare. Pe scurt – un antreprenor de succes trebuie să fie imaginativ cu viziunea sa!

Teoria lui Schumpeter subliniază importanța inovării, care trece cu vederea îndrăzneala și aptitudinile manageriale ale unui antreprenor. Ideea lui Schumpeter de antreprenor este un om de afaceri gigant, care practic nu există niciodată în țările emergente, unde majoritatea antreprenorilor sunt oameni de afaceri la scară mică, care necesită mai mult imitație decât invenție.

În consecință, teoria schumpeteriană a antreprenoriatului se caracterizează prin următoarele trăsături:

• Distincția dintre invenție și inovație: Schumpeter a propus că invenția este crearea a ceva total nou, în timp ce inovația se referă la procesul de utilizare a invenției.
• Accent pe funcția antreprenorială: Schumpeter a susținut că antreprenorii au un rol important de jucat în procesul de inovare, deoarece ei sunt oamenii care recunosc oportunitățile potențiale și iau decizii pe baza acestora.
• Prezentarea situației de dezechilibru prin activitatea antreprenorială: Potrivit lui Schumpeter, activitățile antreprenoriale se caracterizează printr-un anumit grad de instabilitate sau dezechilibru. Acest lucru se datorează faptului că antreprenorii caută în mod constant noi modalități de a crea ceva care poate fi vândut cu profit.

6. Teoria Școlii Harvard

Cercetările Universității Harvard au arătat că antreprenoriatul este efortul intenționat de a porni, gestiona și dezvolta o întreprindere cu profit, cu bunuri sau servicii economice, în ciuda oricăror presiuni interne și externe conflictuale.

Forțele interne sunt trăsăturile personale din noi, cum ar fi inteligența, capacitatea, expertiza, sensibilitatea, perspectivele și alte abilități care ne pot ajuta să ne modelăm deciziile.

Forțele interne și externe modelează profund capacitatea unui individ de a se angaja în eforturi antreprenoriale. Declanșatorii interni includ motivația, abilitățile, cunoștințele, încrederea și resursele unei persoane; întrucât presiunile externe se referă la dinamica economică, social-culturală și politico-juridică care poate stimula sau împiedica antreprenoriatul în cadrul oricărei societăți date.

Conform acestei teorii, există două forme principale de activități antreprenoriale:

• Abilitatea de a organiza și combina resurse în scopul creării de afaceri de succes este o abilitate antreprenorială esențială
• Procesele de luare a deciziilor sunt influențate semnificativ de mediu și de receptivitatea acestuia. În plus, aceste funcții se extind și la alte activități menționate anterior

7. Teoria rezultatelor înalte

Teoria lui David McClelland a fost dezvoltată de-a lungul timpului pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine motivația.

El a exprimat că antreprenoriatul poate fi definit prin prezența a două caracteristici primare care revoluționează status quo-ul cu soluții inovatoare și navighează în scenarii provocatoare și imprevizibile cu luarea deciziilor.

El a subliniat că cei care au o dorință puternică de a reuși sunt cei mai probabil indivizi să devină antreprenori. Acești oameni se străduiesc să aibă succes și nu lasă factori externi, cum ar fi banii sau stimulentele, să-i influențeze. Pentru ei, profitul este un indiciu al competenței și al realizării.

Potrivit lui McClelland, indivizii au un trio de nevoi care trebuie îndeplinite în orice moment, cum ar fi:

• Obținerea succesului prin munca grea și dedicare este cunoscută sub numele de Nevoia de realizare
• Îndemnul de a controla și influența pe alții este unul puternic
• Dezvoltarea și păstrarea relațiilor de prietenie cu ceilalți este o nevoie esențială

8. Teoria profitului

Knight, Frank H. a dezvoltat această teorie care subliniază că antreprenorii sunt un grup specializat de oameni care suportă riscul și gestionează incertitudinea.

Acest concept este unic prin capacitatea sa de a garanta o sumă predeterminată de profit, abordând în același timp factorii socioeconomici și psihologici care stau la baza care pot crea incertitudine sau risc. Apoi utilizează tehnici de consolidare pentru a se asigura că orice riscuri asociate de afaceri sunt minimizate.

În esență, teoria economică a antreprenoriatului se bazează pe o combinație de cunoștințe analitice și intuiție pentru a lua decizii informate. Îi încurajează pe antreprenori să-și folosească experiența și cunoștințele pentru a naviga în lumea provocatoare și imprevizibilă a afacerilor.

9. Teoria echilibrului pieței

Hayek susține că modelul economic neoclasic se bazează în mare măsură pe ipoteza echilibrului pieței, eliminând astfel orice rol al antreprenorilor din analiza sa.

Natura fluctuantă a creditului bancar creează un decalaj între rata dobânzii naturală și cea a pieței. Această ipoteză sugerează că nu este nevoie de detalii suplimentare pentru a ne altera procesul de luare a deciziilor.

În schimb, antreprenorii sunt cei care se ocupă de luarea deciziilor legate de tendințele pieței și de a se asigura că afacerea lor este profitabilă. Teoria economică a antreprenoriatului a lui Hayek sugerează că antreprenorii sunt cei cu cele mai multe cunoștințe, experiență și perspectivă pentru a lua decizii bazate pe tendințele pieței.

Factori economici care afectează teoria economică a antreprenoriatului

Teoria economică este un mod de a privi cum funcționează economiile. Poate fi folosit pentru a explica de ce antreprenorii aleg anumite afaceri și resursele de care au nevoie pentru a le face să aibă succes. Acesta sugerează că dezvoltarea antreprenorială depinde de structura cererii, resursele disponibile și capacitatea unui individ de a accesa aceste resurse.

Teoria economică analizează, de asemenea, modul în care stimulentele, cum ar fi taxele și reglementările guvernamentale, îi afectează pe antreprenori. Teoria economică a antreprenoriatului (ETE) se bazează pe ideea că antreprenorii sunt motivați de stimulente economice, mai degrabă decât doar personalitatea lor antreprenorială.

Aceasta înseamnă că trebuie să existe un stimulent puternic pentru antreprenori să urmeze o afacere, cum ar fi accesul la capital, reglementări guvernamentale favorabile sau o nouă oportunitate de piață.

Credințele religioase au, de asemenea, o influență semnificativă asupra acțiunilor antreprenorilor și asupra modului în care aceștia își desfășoară activitatea într-un mediu dat. De exemplu, sectele sau religiile care promovează individualismul și căutarea succesului pot avea ca rezultat antreprenorii inspirați să creeze noi afaceri.

Teoria retragerii statutului este o altă teorie sociologică care sugerează că unii indivizi pot deveni antreprenori atunci când simt că statutul lor social a scăzut în cercul lor de prieteni existent. Teoriile sociologice explică legăturile dintre structurile sociale și activitățile antreprenoriale.

Teoriile psihologice oferă o altă viziune asupra dezvoltării antreprenoriale. Teoria psihologică sugerează că antreprenorii posedă niveluri superioare ale anumitor trăsături de personalitate, cum ar fi creativitatea și asumarea de riscuri, care le permit să aibă succes în eforturile lor.

În plus, teoria psihanalitică sugerează că antreprenorii sunt atrași de activități independente din cauza dorinței persistente de a scăpa de figurile de autoritate. Antreprenorii au nevoie de resurse, structură și o cerere pentru bunurile sau serviciile lor pentru a avea succes. Teoria economică sugerează că activitatea antreprenorială este condusă de potențiale profituri, care pot fi văzute ca un factor de motivare pentru antreprenori.

Concluzie!

Teoria economică a antreprenoriatului afirmă că antreprenorii sunt conduși de recompense economice și că există anumite stimulente și oportunități care pot fi folosite pentru a încuraja o activitate antreprenorială mai mare.

Înțelegând această teorie, întreprinderile au posibilitatea de a structura mediul în care își desfășoară activitatea pentru a stimula și încuraja mai bine antreprenoriatul. Aceasta ar putea însemna implementarea unor politici care reduc riscurile, oferă stimulente financiare mai atractive sau oferă antreprenorilor acces la mentorat și resurse.

Care este, după tine, cea mai importantă concluzie din teoria economică a antreprenoriatului? Împărtășește-ți gândurile în comentariile de mai jos!

Ți-a plăcut această postare? Consultați seria completă despre Business