Teoria creșterii endogene: definiție, elemente și exemple

Ce este teoria creșterii endogene?

Teoria creșterii endogene este un termen folosit pentru a descrie creșterea economică care este condusă intern din interiorul economiei, spre deosebire de teoria creșterii exogene care se concentrează pe forțele externe. Teoria creșterii endogene încearcă să explice creșterea economică pe termen lung, analizând factori precum investiția în capitalul uman, creșterea tehnologiei și eficiența metodelor de producție.

Teoria creșterii endogene sugerează că politici precum stimulentele fiscale, cheltuielile publice pentru cercetare și dezvoltare și dereglementarea pot contribui toate la creșterea economică pe termen lung. Teoria creșterii endogene a fost folosită de guvernele din întreaga lume pentru a-și informa procesul de luare a deciziilor când vine vorba de politica economică.

Este un cadru important pentru înțelegerea modului în care investițiile în lucruri precum educație, tehnologie și infrastructură pot duce la creștere economică pe termen lung. Teoria creșterii endogene a contribuit la modelarea modului în care gândim despre dezvoltarea economică și a fost folosită pentru a informa și influența politicile din multe țări.

Definiția teoriei creșterii endogene

Teoria creșterii endogene este un model economic care examinează potențialul de creștere economică și tehnologică durabilă pe termen lung. Teoria creșterii endogene presupune că creșterea populației, investițiile de capital, progresul tehnologic și elementele din sectorul privat sunt toate variabile endogene, ceea ce înseamnă că pot fi modificate de factorii de decizie cu instrumentele și stimulentele potrivite.

Componentele principale ale teoriei creșterii endogene sunt funcția de producție, care examinează modul în care diferitele inputuri pot fi utilizate în combinație pentru a genera producție și schimbări tehnologice ca un motor cheie al creșterii. Teoria creșterii endogene este, de asemenea, cunoscută ca noua teorie a creșterii și a devenit din ce în ce mai populară în rândul economiștilor datorită succesului său în furnizarea de dovezi empirice ale sustenabilității economice pe termen lung.

Originea teoriei creșterii endogene

În anii 1980, Teoria Creșterii Endogene s-a prezentat ca o opoziție incontestabilă față de Teoria Creșterii Neoclasice. Acest nou concept pune la îndoială modul în care disparitățile de bogăție între țările bogate și cele sărace ar putea continua dacă investițiile în capitalul fizic, cum ar fi infrastructura, ar începe să producă profituri descrescătoare.

Economistul Paul Romer a propus că progresul tehnologic nu este doar rezultatul progresului științific fără legătură, ci este instigat activ de inițiativele guvernamentale. El și-a propus să demonstreze modul în care diverse politici, cum ar fi investițiile în cercetare și dezvoltare și reglementările privind proprietatea intelectuală, pot cataliza inovația endogene pentru a promova prosperitatea economică pe termen lung.

Romer își exprimase anterior nemulțumirea că nu a fost luat în serios pentru contribuțiile sale; cu toate acestea, el a fost în cele din urmă recunoscut și distins cu Premiul Nobel pentru Economie din 2018 datorită cercetărilor sale extinse privind creșterea economică pe termen lung și legătura acesteia cu progresul tehnologic. Teoriile sale sunt discutate în mod regulat de liderii naționali atunci când deliberează cum să-și revigoreze economiile.

Cinci teorii ale dezvoltării

Neo-marxismul lui Baran

Această teorie presupune că țările bogate ale lumii își pot menține puterea economică prin exploatarea resurselor, a muncii și a piețelor națiunilor mai sărace. Acesta susține că orice formă de dezvoltare trebuie să fie echitabilă pentru ca aceasta să beneficieze cu adevărat tuturor cetățenilor.

Teoria dependenței

Aceasta este o abordare de inspirație marxistă care afirmă că aceste disparități între țările bogate și cele sărace vor persista atâta timp cât există un schimb inegal între ele. Această teorie afirmă că țările dezvoltate creează un mediu în care națiunile mai sărace rămân dependente de ele pentru resurse.

Neoclasicismul

Modelul de creștere neoclasic subliniază importanța investițiilor în capitalul fizic, cum ar fi infrastructura și echipamentele, pentru a vedea creșterea economică. Teoria creșterii endogene contestă această viziune, argumentând în schimb că investițiile în cercetare, educație și alte forme de capital uman pot fi la fel de eficiente.

Teoria neoclasică a lui Solow

Această teorie afirmă că economisirea și investițiile sunt motorii principali ai creșterii economice. Teoria creșterii endogene contestă acest punct de vedere subliniind efectele progresului tehnologic și inovației asupra dezvoltării economice pe termen lung.

Teoria creșterii endogene

Teoria creșterii endogene încearcă să explice de ce unele țări se confruntă cu rate mai rapide de creștere economică decât altele, chiar și atunci când au loc niveluri similare de investiții. Teoria creșterii endogene sugerează că politici precum stimulentele fiscale, cheltuielile publice pentru cercetare și dezvoltare, dereglementarea și multe altele pot contribui toate la prosperitatea economică pe termen lung.

Elemente ale modelului de creștere endogenă

Capital uman

Teoria creșterii endogene subliniază importanța capitalului uman, care include investiții în educație, sănătate și formare. Creșterea endogenă necesită nu numai investiții în capitalul fizic, cum ar fi infrastructura și echipamentele, ci și în oamenii înșiși.

Inovaţie

Teoria creșterii endogene presupune că inovarea este un factor cheie în dezvoltarea economică. Creșterea endogenă se bazează pe progresul tehnologic pentru îmbunătățirea metodelor de producție, creșterea eficienței și reducerea costurilor.

Cunoştinţe

Teoria creșterii endogene pune un mare accent pe cunoaștere ca un motor indispensabil al creșterii economice. Creșterea endogenă depinde de investițiile în cercetare și dezvoltare, astfel încât să poată fi dezvoltate noi tehnologii și îmbunătățite pe cele existente. Acest lucru poate duce la creșterea productivității și la o calitate mai bună a producției pentru întreprinderile din întreaga economie.

Cum apare progresul tehnic din interiorul unui sistem (adică endogen)?

Progresul tehnic poate apărea din interiorul unui sistem prin intermediul inovației endogene, care este condusă de investiții în cercetare și dezvoltare, precum și de îmbunătățiri în alte domenii, cum ar fi reglementările privind proprietatea intelectuală.

Inovația endogenă, atunci când este cuplată cu stimulentele potrivite, poate cataliza progresul tehnologic care duce la creștere economică pe termen lung. Teoria creșterii endogene presupune că țările ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea capitalului uman și pe investiții în cercetare și dezvoltare pentru a promova prosperitatea economică pe termen lung.

Această teorie a fost susținută de economistul laureat al Premiului Nobel Paul Romer, care sugerează că guvernele ar trebui să acorde prioritate investițiilor în capitalul uman și cercetare și dezvoltare dacă vor să își revigoreze economiile și să asigure o creștere durabilă pe termen lung. Teoria creșterii endogene a devenit o parte indispensabilă a teoriei economice contemporane și este adesea citată ca un factor crucial în dezvoltarea economică.

Ipoteze în teoria creșterii endogene

Teoria creșterii endogene presupune că investițiile în capitalul uman și cercetare și dezvoltare sunt esențiale pentru creșterea economică pe termen lung, precum și că progresul tehnologic este principalul motor al prosperității economice.

Teoria creșterii endogene sugerează, de asemenea, că un mediu de dereglementare, inovare și antreprenoriat poate cataliza și mai mult creșterea economică.

În general, teoria creșterii endogene susține că creșterea și dezvoltarea economică depind de investițiile în oameni, tehnologie și cunoștințe. Teoria creșterii endogene este un mod revoluționar de a gândi despre dezvoltarea economică, care a schimbat modul în care guvernele își proiectează politicile.

Critica teoriei creșterii endogene

Criticii teoriei creșterii endogene au susținut că teoria nu reușește să abordeze în mod adecvat probleme precum inegalitatea și sărăcia. Teoria creșterii endogene a fost, de asemenea, criticată pentru dependența sa de inovația tehnologică, pe care nu toate țările sau regiunile ar putea să o acceseze sau să și-o permită.

Teoria creșterii endogenă versus exogenă

Teoria endogenă diferă de modelul de creștere exogenă prin aceea că teoria creșterii endogene se concentrează pe factorii interni, în timp ce teoria creșterii exogene se preocupă de factori externi, cum ar fi investițiile externe și comerțul.

Să înțelegem diferențele dintre ele pe o varietate de motive-

1. Factori interni și externi

Schimbarea tehnologică endogene se bazează pe factori interni, cum ar fi investițiile în cercetare și dezvoltare, progresul tehnologic etc., în timp ce teoria creșterii exogene se concentrează pe factori externi, cum ar fi investițiile străine, comerțul și alți factori externi.

2. Pe termen lung și pe termen scurt

Teoria creșterii endogene se preocupă în principal de creșterea economică pe termen lung, în timp ce teoria creșterii exogene se concentrează pe câștigurile economice pe termen scurt.

3. Investiții

Teoria creșterii endogene se bazează pe ideea că creșterea și dezvoltarea economică pot fi realizate prin investiții în oameni, tehnologie și cunoștințe. Pe de altă parte, teoria creșterii exogene se bazează pe ideea că creșterea economică poate fi realizată prin investiții externe, comerț și alți factori externi.

4. Capitalul uman

Teoria creșterii endogene subliniază importanța capitalului uman, în timp ce teoria creșterii exogene nu se concentrează pe importanța capitalului uman.

În general, teoria creșterii endogene este un mod revoluționar de a gândi dezvoltarea economică și a schimbat modul în care guvernele își proiectează politicile. Teoria creșterii endogene a fost lăudată pentru concentrarea pe factorii interni și investițiile în oameni, tehnologie și cunoștințe. Cu toate acestea, teoria creșterii endogene a fost, de asemenea, criticată pentru dependența sa de inovația tehnologică și pentru lipsa de accent pe inegalități.

Implicații

Teoria creșterii endogene are multe implicații pentru politica guvernamentală. Unele dintre implicațiile sale sunt...

• Guvernele ar trebui să se concentreze pe investițiile în cercetare și dezvoltare, educație și capital uman dacă sunt serioși în ceea ce privește revigorarea economiilor lor.
• Încurajează antreprenoriatul și inovația, care pot duce la creștere economică pe termen lung.
• Această teorie sugerează că dereglementarea și liberalizarea piețelor sunt esențiale pentru dezvoltarea economică.
• De asemenea, evidențiază importanța progreselor tehnologice în ceea ce privește creșterea economică susținută.

În cele din urmă, teoria creșterii endogene oferă o perspectivă importantă asupra dinamicii dezvoltării economice, iar guvernele ar trebui să țină seama pentru a-și maximiza potențialul de creștere economică.

Exemple de modele de creștere endogenă

Unele dintre modelele care se bazează pe teoriile de creștere endogene sunt

Arrow Model sau AK model: Arrow Model sau AK model a fost dezvoltat de Kenneth Arrow și GLSM Akalu. Această Teorie a Creșterii Endogene se bazează pe ideea că progresul tehnologic este o funcție a acumulării de capital, a capitalului uman, a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare și a altor factori, cum ar fi răspândirea cunoștințelor de la alte firme din aceeași industrie.

Modelul Uzawa-Lucas: Modelul Uzawa-Lucas a fost dezvoltat de Hirofumi Uzawa și Robert Lucas. Această teorie a creșterii endogene se bazează pe ideea că progresul tehnologic este o funcție a acumulării de capital, a capitalului uman și a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare.

Modelul Romer: Modelul Romer a fost dezvoltat de Paul Romer. Această teorie a creșterii endogene se bazează pe ideea că progresul tehnologic este o funcție a investițiilor bazate pe cunoaștere, cum ar fi cheltuielile pentru educație, cercetare și dezvoltare, investiții în tehnologie și infrastructură etc.

Concluzie!

Teoria creșterii endogene sugerează că țările bogate pot genera creștere economică susținută prin continuarea inovației și a drepturilor de proprietate intelectuală, precum și prin investiții fizice.

Teoria endogenă subliniază importanța investiției în noi tehnologii, cunoștințe, cercetare și dezvoltare pentru a asigura o creștere economică pe termen lung și o rată mai mare de rentabilitate a investițiilor. Acest lucru indică faptul că țările bogate au puterea de a continua să inoveze și să-și dezvolte economiile prin utilizarea adecvată a drepturilor de proprietate intelectuală.

În cele din urmă, Teoria Creșterii Endogene subliniază importanța investiției în inovare și tehnologie pentru creșterea economică pe termen lung. Cu accent pe educație, cercetare și dezvoltare, țările bogate se pot asigura că își mențin un avantaj competitiv în economia mondială, precum și că obțin o creștere stabilă și susținută.

Ți-a plăcut această postare? Consultați aceste articole detaliate despre subiectul MANAGEMENT

Alternativ, consultați Academia Marketing91, care vă oferă acces la peste 10 cursuri de marketing și 100 de studii de caz.