11 Teorii ale profitului

Teoriile profitului oferă proprietarilor de afaceri și antreprenorilor un cadru pentru a evalua potențialul întreprinderii lor. Aceste teorii se concentrează pe câteva idei cheie, cum ar fi cota de piață, controlul costurilor și evaluarea riscurilor. Cunoștințele dobândite prin aceste teorii îi pot ajuta pe antreprenori să determine dacă afacerea lor merită investiția și riscul potențial implicat.

De exemplu, prin evaluarea cotei de piață a unui potențial produs sau serviciu, antreprenorii pot lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la investiția în asociere. De asemenea, ar trebui luate în considerare măsurile de control al costurilor care pot fi luate pentru a crește potențialul de profit. În cele din urmă, antreprenorii trebuie să evalueze riscul asociat fiecărei întreprinderi pentru a determina care dintre ele merită urmate.

Care sunt teoriile profitului?

Teoriile profitului sunt un set de principii pe care companiile le pot folosi pentru a-și maximiza profiturile. Aceste teorii iau în considerare factori precum condițiile pieței, structura costurilor și strategiile generale de vânzare. Acestea ajută companiile să înțeleagă cum să își stabilească cel mai bun preț pentru produsele sau serviciile pentru a maximiza profiturile.

Teoriile profitului ghidează, de asemenea, gestionarea marjei și modul de ajustare a prețurilor în funcție de condițiile pieței. Înțelegând aceste teorii, companiile pot lua decizii mai informate cu privire la strategia lor de prețuri.

Ele reprezintă fundamentul unor tactici eficiente de vânzări și marketing care pot ajuta companiile să-și crească profiturile pe termen lung. În cele din urmă, The Theories of Profit ajută companiile să ia decizii mai inteligente cu privire la prețuri și operațiuni pentru a asigura profitabilitatea maximă în viitor.

Doar profiturile normale sunt necesare pentru dezvoltarea economică și pentru a se asigura că o afacere rămâne viabilă. Teoriile profitului normal oferă o perspectivă asupra modului în care firmele își pot determina profitul cu precizie și permit o înțelegere a diferitelor surse din care poate deriva profitul pur.

Teoriile sugerează, de asemenea, modalități prin care venitul rezidual poate fi generat prin procese și strategii unice inovatoare, precum și prin străduința de a atinge excelența managerială. Teoriile profitului sunt un instrument esențial pentru înțelegerea complexității modului în care profiturile și prețurile pot fi determinate pe orice piață.

Tipuri de teorii ale profitului

1. Teoria profitului chiriei

Economistul american Walker a sugerat inițial acest concept, care a fost inspirat din teoriile lui Senior și JS Mill. După cum a menționat Mill, orice producător care obține câștiguri suplimentare prin talentele sale excepționale pentru afaceri sau management superior este probabil să primească profituri similare la chirie.

Walker a susținut că profitul și chiria erau de aceeași specie. Noțiunea sa de câștig a postulat că succesul a fost câștigat de un antreprenor mai bun decât competența marginală a concurenților lor. Acești economiști au observat un acord considerabil între rentabilitatea investiției pentru teren și câștigurile din antreprenoriat, primii fiind recompensați pentru utilizarea proprietății, în timp ce cei din urmă răsplătind perspicacitatea afacerilor.

Fertilitatea solului a pământului poate varia, la fel cum perspicacitatea antreprenorilor diferă de la persoană la persoană. Renta pentru terenurile superioare este determinată în esență de diferența de productivitate dintre suprafețele marginale și supramarginale; în mod similar, profiturile se observă prin compararea celor care locuiesc în aceste două divizii. Cu alte cuvinte, terenurile intra-marginale sunt cele care depășesc randamentele omologilor lor.

Comparabil cu terenurile marginale, antreprenorii marginali nu generează surplus. Astfel, aceștia sunt clasificați drept antreprenori non-profit. Cu toate acestea, proprietarii de afaceri intra-marginali pot primi adesea un profit peste cel al unui antreprenor individual mediu din industria lor.

Antreprenorul care își vinde moale bunurile la același preț pentru care au fost cumpărate, obositor nu câștigă nimic mai mult decât un salariu de manager și nu orice profit. În consecință, acest surplus este absent din costurile de producție; la fel ca inchirierea, nici nu este inclusa in pretul de vanzare. Profitul devine apoi un bonus pe lângă ceea ce a fost deja câștigat.

2. Teoria salariului a profitului

Economistul american Taussig a sugerat conceptul că profiturile sunt un tip de salariu plătit antreprenorilor pentru serviciile lor.

Pentru a spune simplu, întrucât antreprenorul a articulat profitul este o recompensă care trebuie câștigată prin demonstrarea unei aptitudini. Modul său inovator de a gândi a schimbat modul în care îi percepem pe antreprenori și îndatoririle lor în afacerile actuale.

În mod similar modului în care un muncitor este plătit pentru munca lor grea, antreprenorul este recompensat cu un profit în schimbul rolului vital pe care îl joacă în producție.

În timp ce un muncitor depune efort fizic, un antreprenor investește energie mentală în munca sa. Ca atare, ele nu sunt diferite de profesii precum doctorii și avocații care se bazează pe utilizarea muncii minții. Profitul este atunci văzut ca o formă de compensare pentru această muncă.

3. Teoria riscului a profitului a lui FW Hawley

Economistul american Hawley a propus că profitul este rezultatul asumării riscurilor în afaceri. În special, cea mai importantă funcție a unui antreprenor este să ia decizii îndrăznețe. Toată producția făcută în speranța unei cereri viitoare poartă cu ea un anumit grad de pericol.

După cum a afirmat Drucker, există patru tipuri distincte de risc: înlocuire, uzură, riscuri generale și incertitudini. Fiecare dintre aceste tipuri trebuie gestionat activ pentru a asigura rezultatul de succes al oricărui proiect sau obiectiv.

Riscurile calculate sunt acoperite de asigurare, dar cele necunoscute si neprevazute vin pe cheltuiala antreprenorului. În ciuda acestui fapt, antreprenorii încă își asumă aceste pericole incerte pentru a obține un profit peste profiturile normale pe care le-ar primi altfel. Fără potențialul de recompense sporite, nimeni nu ar fi dispus să devină antreprenor și să suporte un asemenea risc.

Prin urmare, pentru a stimula asumarea riscurilor antreprenoriale și oportunitățile de profit, recompensa trebuie să depășească valoarea oricăror riscuri asumate. Fără acest stimulent monetar, antreprenorii vor fi mai puțin probabil să își asume aceste întreprinderi. Ca atare, riscuri mai mari echivalează cu recompense potențiale mai mari în eforturile de afaceri.

Hawley ne informează că, în calitate de antreprenor, poți evita anumite riscuri plătind o primă fixă ​​către compania de asigurări. Cu toate acestea, este imposibil de atenuat toate riscurile prin această metodă; dacă ai încerca, ai deveni un manager obișnuit și nu ai genera niciun profit.

4. Teoria dinamică a profitului

În 1900, Prof. JB Clark și-a prezentat teoria dinamică progresivă a profitului – care afirmă că profitul este consecința progresului economic într-o societate structurată și este determinat prin scăderea prețului din cost atunci când se produc bunuri sau servicii.

Noțiunea lui Clark este că societatea economică poate fi împărțită în grupuri organizate și neorganizate, primele fiind clasificate în continuare ca statice sau dinamice. Doar printr-o stare de dinamism se poate produce progres și profitul devine disponibil.

Într-un cadru static, nu are loc nicio modificare în factori precum dimensiunea populației, expertiza tehnologică, cantitatea de capital, abordările de producție ale firmelor și scara industriei – toate stagnează. În plus, timpul este extras din acest context deoarece există o absență totală a îndoielii; aspectele economice rămân neschimbate de-a lungul anilor succesivi.

Prin urmare, antreprenorul poate fi asigurat că nu există riscuri. Prețul mărfurilor va fi egal cu costul lor de producție; ceea ce înseamnă că nu există loc pentru profit. Munca și capitalul utilizat de către întreprinzătorul respectiv ar justifica salarii sau, respectiv, dobândă – ca recompense pentru serviciile prestate. Un astfel de aranjament asigură că, în cazul în care apare orice concurență pentru a crește prețul mărfurilor peste nivelul costului său de producție, o astfel de schimbare va fi rapid inversată pentru a elimina potențialele profituri.

Concurența perfectă face ca prețul să fie egal cu costul de producție, ștergând orice potențial de profit în exces. După cum spune Knight, prețurile bunurilor și serviciilor sunt întotdeauna consecvente, fără a lăsa loc pentru majorări salariale peste responsabilitățile de supraveghere. Societatea noastră fluctuează constant într-o stare de flux; schimbări dinamice au loc în jurul nostru zilnic.

5. Teoria inovației lui Schumpeter

Schumpeter a propus o teorie destul de asemănătoare cu cea a lui Clark, doar că teoria lui Schumpeter a aprofundat în cele cinci modificări menționate de Clark și a discutat despre modul în care schimbările cauzate de inovațiile în procesele de producție duc la profit. Aici, „inovația” a fost menționată mai holistic decât schimbările articulate anterior de Clark. În consecință, această teorie oferă o perspectivă asupra modului în care inovatorii sunt recompensați cu profit pentru ideile lor originale.

Inovația este un termen folosit pentru a descrie modificări în procesul de producție care urmăresc reducerea costului mărfurilor. Acest lucru poate lua multe forme, cum ar fi introducerea unei noi tehnici sau instalații, modificarea structurilor interne și a configurației organizaționale, schimbarea calității materiilor prime sau încorporarea surselor alternative de energie. Cu tehnici inovatoare și abilități strategice de vânzări, companiile pot crea decalaje între prețurile lor actuale și costurile recent reduse.

Potrivit lui Schumpeter, există o delimitare clară între invenție și inovație. Inovația se străduiește să reducă costurile de producție ca agent de reducere a costurilor; oferind astfel profit economic în schimbul acestui rol. Este important de menționat că nu toți antreprenorii au capacitatea de a crea inovații.

Antreprenorii inovativi pot utiliza diverse resurse, cum ar fi expertiza tehnică și strategiile de reducere a costurilor pentru a reuși. Căutarea profitului este impulsul principal pentru introducerea inovației, arătând clar că profitul este forța motrice a progresului. În consecință, doar acei antreprenori care posedă abilități remarcabile sunt dotați cu această abilitate.

Potrivit prof. Schumpeter, antreprenorii sunt responsabili pentru mai mult decât simpla organizare și combinare a diferiților factori de producție; adevăratul lor scop este să aducă inovații noi care vor avea ca rezultat profituri substanțiale. Prin introducerea de noi idei și moduri de a face lucrurile într-o organizație, acestea pot oferi un avantaj competitiv față de alte afaceri și le pot oferi un avantaj atunci când vine vorba de obținerea de venituri.

6. Teoria profitului purtătoare de incertitudine

Economistul american Prof. Frank H. Knight a propus o teorie purtătoare de incertitudine, bazată pe fundamentul lui Hawley, care afirmă că profitul este un stimulent pentru asumarea riscurilor. Există două tipuri de riscuri: previzibile și imprevizibile, cele din urmă fiind denumite de Knight însuși „incertitudinea transmisă”.

Knight credea că compensația financiară ar trebui acordată persoanelor care acceptă riscuri neasigurabile și cazuri neprevăzute. El a distins între două tipuri de risc: cele care pot fi calculate cu metode statistice, precum incendiul sau furtul; și cei care nu pot. Exemple precum inundațiile și vătămările cauzate de un accident sunt mijloace asigurabile pentru companiile de asigurări de a acoperi costurile asociate acestora.

Costul primelor de asigurare este încorporat în prețul total de producție. După cum a sugerat Knight, aceste riscuri anticipate nu se califică drept riscuri economice autentice care merită vreo recompensă sau profit. Mai simplu spus, riscul asigurabil nu aduce câștiguri financiare. Knight afirmă că profitul este derivat din riscuri neasigurabile și factori de risc imprevizibili.

7. Teoria productivității marginale a profitului

Teoria distribuției a profesorului Chapman se aplică factorului, antreprenor. Pentru a fi concret, el susține că profiturile echivalează cu valoarea marginală a antreprenorilor și sunt determinate de productivitatea marginală a acestora.

Ca rezultat, atunci când contribuția unui individ este excepțional de mare, atunci sunt și recompensele potențiale – demonstrând că succesul antreprenorial depinde de efort substanțial!

Curba de productivitate a veniturilor marginale a unui antreprenor este echivalentul curbei cererii acestuia și, pe măsură ce mai multe companii se alătură industriei, acest MRP scade.

Acest lucru duce la o curbă MRP descendentă pentru antreprenori. În condiții de concurență perfectă, putem presupune că curba ofertei pentru antreprenori este perfect elastică.

8. Teoria fricțională a profiturilor

Această teorie sugerează că o rată tipică a profitului ar trebui plătită proprietarilor de capital ca un stimulent pentru ca aceștia să nu-și risipească câștigurile sau să le depoziteze, ci să investească și să economisească.

Într-un mediu economic static în care nu au loc schimbări neprevăzute ale cererii sau ale condițiilor de cost, firmele ar ajunge în cele din urmă la un echilibru pe termen lung și ar primi doar rata normală a profitului pe investiții și talentul antreprenorial.

Astfel de circumstanțe ar face ca întreprinderile să nu poată obține beneficii economice. Teoria fricțională a profitului elucidează că perturbările sau șocurile sunt inevitabile într-o economie și pot fi cauzate de modificări neașteptate ale cererii consumatorilor sau ale condițiilor de cost, ducând la perturbarea echilibrului.

Aceste vremuri de dezechilibru dau naștere unor profituri economice fie pozitive, fie negative pentru unele companii. Companiile dintr-o industrie extrem de competitivă pot înregistra profituri din cauza dezechilibrului, chiar dacă toți antreprenorii sunt identici. Acest tip de dezechilibru poate fi observat în întregul sector și poate crea marje de profit durabile pentru firmele care îl valorifică.

Atunci când costurile de producție sunt mai mici decât cele așteptate sau dacă pot percepe prețuri mai mari decât cele anticipate, antreprenorii vor obține o rentabilitate mai mare a resurselor lor în comparație cu alte produse.

Dacă costurile sunt neașteptat de mari sau prețurile mai mici decât cele anticipate, antreprenorii vor obține un profit negativ. Între timp, profiturile pozitive pot rămâne pentru o perioadă lungă de timp dacă firmele din alte industrii încep să intre în sector, iar profiturile negative pot persista atâta timp cât echipamentele specializate generează mai mulți bani atunci când sunt utilizate în acea industrie decât în ​​afara acesteia - de exemplu, transformându-l în fier vechi. .

9. Teoria monopolului profiturilor

Firmele monopolizate pot genera profituri peste normal datorită puterii lor de monopol, care le permite să reducă producția și să crească prețurile. Acest lucru are ca rezultat randamente mai mari pentru compania monopolista comparativ cu daca ar exista concurenta perfecta.

Joan Robinson, EH Chamberlin și M. Kalecki au fost toți de acord că anumite companii au puterea de a obține profituri excesive datorită statutului lor monopolist pe o piață în care barierele la intrare sunt mari, permițându-le să mențină aceste avantaje pe perioade lungi chiar și atunci când concurența ar trebui în cele din urmă. apar în mod natural.

Puterea de monopol poate apărea dintr-o varietate de motive - datorită faptului că o persoană sau o companie deține controlul exclusiv asupra resurselor esențiale necesare producției, de la economii de scară, sancțiuni legale și brevete, precum și restricții guvernamentale asupra importurilor.

10. Teoria profiturilor a inovațiilor a prof. Schumpeter

Conform teoriei profitului, prosperitatea economică este produsă de idei și invenții revoluționare dezvoltate de antreprenori. Joseph Schumpeter a afirmat că scopul principal al unui lider de afaceri a fost de a concepe concepte noi într-o economie și, ca recompensă pentru această contribuție valoroasă, primesc profituri.

În cuvintele lui Schumpeter, inovația este orice nouă inițiativă sau politică adoptată de un om de afaceri pentru a reduce costul de producție și/sau a crește cererea pentru produsul său. Cu alte cuvinte, este o esență care îi ajută pe antreprenori să avanseze în lumea competitivă de astăzi.

În consecință, inovațiile pot fi împărțite în două categorii. Primul tip de inovație reduce costul de producție și poate include introducerea de noi mașini, o tehnică sau un proces mai ieftin de producție, exploatarea unei noi surse de materii prime, precum și crearea unor metode organizaționale mai bune în cadrul firmei.

Există două tipuri de inovații: cele care scad costurile de producție și cele care cresc cererea pentru un produs. Acest lucru ar putea fi ceva de genul lansării unui articol nou, introducerea unui design inovator sau a unei variante ale acestuia, găsirea unor strategii publicitare mai bune pentru a atrage clienții - aproape orice care ajută la crearea mai multă atenție în jurul produsului dvs. Dacă aceste eforturi au ca rezultat succes – dacă reduc cheltuielile sau sporesc vânzările – atunci aceasta ar însemna profituri mai mari.

11. Teoria eficienței manageriale a profiturilor

În cele din urmă, această teorie recunoaște că unele companii sunt mai calificate decât altele în ceea ce privește gestionarea proceselor de producție și furnizarea clienților cu produsul sau serviciul potrivit.

Companiile cu niveluri medii de eficiență sunt recompensate cu o rată medie de rentabilitate. Dar companiile care demonstrează abilități manageriale superioare și capacitate de producție merită să fie compensate pentru excelența lor, obținând astfel profituri peste normal (adică, profituri economice).

Această teorie este cunoscută și sub numele de teoria compensatorie a marjelor de profit.

Concluzie!

Teoriile profitului discutate mai sus pot ajuta antreprenorii marginali să-și determine profiturile cu precizie. Antreprenorul trebuie să ia în considerare cererea și salariile, precum și rentabilitatea normală a investițiilor lor atunci când calculează profiturile potențiale.

Singurele salarii considerate parte a calculului sunt cele legate direct de costurile de producție. Prin urmare, antreprenorii trebuie să aibă o înțelegere clară a costurilor lor și a cantității de profit pe care se pot aștepta să o obțină, pentru a-și maximiza profiturile potențiale. Înțelegând teoriile de bază ale profitului, antreprenorii se pot asigura că afacerea lor are succes.

Ce părere aveți despre importanța înțelegerii teoriilor profitului pentru antreprenori? Împărtășește-ți gândurile cu noi în comentariile de mai jos!

Ți-a plăcut această postare? Consultați seria completă despre Business